Poezie Butoaiele

după Alexandru Donici



Pe drum de toamnă,

dintr-un car cu boi,

se auzea un vuiet de butoi:



- Eu sunt... bum!... bum!... butoiul

care bubui pe drum!

Sunt bucuros că am volum!

Că doar nu-s buburuz

sau bolovan

să tac buştean

ca ăst butoi

ce zace-alături bobotit

ca un buboi!...



Şi-ai casei au sărit năboi

cu păhărelele,

zicând glumeţ:

- Hai, dă-ne-o probă, maistre vorbăreţ.

- Bum!... Bucuros!

Vă dau!

Dar... mai domol!...

Căci, să vedeţi...

pentru moment,

sunt gol...

- Dar tu? i-au zis butoiului vecin.

Nu spui nimic?

- Nu pot

Sunt plin.



Şi s-au umplut paharele de vin!...



Şi-acum

MORALA-şi dă tributul:

Atunci când e Cristos în noi,

nu mai vorbeşte doaga de butoi,

ci conţinutul...