Poezie Speranta-n valuri

În marea-nspumată în care m-ai pus,

Mulţime de valuri atacă spre mine.

Mă clatină vântul... departe m-a dus.

Furtuna mă face să uit tot mai mult

de Tine.



Iar întunericul groaznic mă face să cred

Că-s singură-n noapte, uitată-n neştire.

De-atâta durere-am uitat să mă-ncred

În ceea ce-i fără de preţ... în IUBIRE.



Cu ochii în lacrimi, cu faţa-nspre cer

Privirea mi-o-ndrept către Tine.

Încerc să descopăr un mare mister:

Eşti Tu oare-acum lângă mine?



Încet, valul falnic uimit se retrage...

Iar nori cei negri cerul parăsesc

Şi soarele iaraşi, mareţ, loc îşi face

Să-mi şteargă obrazul, să pot să-Ţi zâmbesc.



Atunci, toată fiinţa tresalta de dor...

Un dor de a fi far în noapte

Ce apele n-au cum să-L clatine-uşor

Şi valuri n-au cum să-l mai poarte...