Poezie Cred in Inviere...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 80
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20474-cred-in-inviere]Cred in Inviere...[/url]

CRED ÎN ÎNVIERE...



Cred în Înviere şi în Acel ce-a înviat

Cel ce se-ndoieşte a şi fost condamnat

Convins sunt că Mesia a-ndeplinit un plan

Să-nvingă moartea, să-nvingă pe Satan.



În ce priveşte Fiul n-am nici o îndoială

A fost trimis de Tatăl din lumea siderală

Să lucre la-mpăcarea cu legile divine

Să se ofere lumii ca Adevăr şi Pâine.



Convins sunt că Mesia şi-a cunoscut menirea

Când a venit pe Terra s-aducă mântuirea

Dar L-au primit cu ură, dispreţ şi cu sfidare

Pe Cel ce e Lumina; Neprihănitul Soare...



Şi au respins mesajul adus din Înălţime

Şi-au refuzat chemarea la stările sublime

Au uneltit să-L prindă, să-L dea pe veci pieirii

N-au înţeles nici scopul, nici preţul izbăvirii.



Nici Marii Preoţi n-au priceput slujirea

Ce-a dat-o Salvatorul s-aducă ispăşirea

Şi-au aprobat sentinţa rostită de Pilat

Ca Fiul slavei, pe-o cruce, să fie înălţat.



Şi-a trebuit să moară, viaţa să-şi jertfească

Să scape de infern fiinţa omenească

Nimic n-a fost mai nobil în Universul mare

Ca dăruirea Lui ce dă răscumpărare.



Dar zorii Învierii ieşeau la orizont

Acum ce mai poţi face O, tu Pilat din Pont?

Mai du-te la Gabata unde ai dat sentinţa

Şi-acolo plânge-ţi păcatul dar şi neputinţa.



Isus a-nfrânt prin cruce respingătoarea moarte

Cine se-ncrede-n El de haruri are parte

A fost străpuns de cuie pe lemnul blestemat

Dar când sosi sorocul din moarte a-nviat.



Şi cred în Înviere cum cred în Cel ce-a spus:

"Sunt Cale, Adevăr, Viaţă" – e Regele Isus

E viu acum şi-I viu pentru eternitate

De-I viu şi-n tine te vindeci de singurătate.



Iar dacă crezi că-i mort sau că e plăsmuire

Să ştii că este-o Carte care îţi dă de ştire

Că te-a-nşelat Cel rău cu schema lui murdară

Să-ţi frângă şi speranţa, să stai pe veci afară.



Hristos e viu! Îl simt trăind în mine

Sunt sigur că-n curând ca Mire El revine

O, rupe-ţi marama necredinţei de pe faţă

Să ai cu El în slavă o veşnică viaţă!



gc/Martie, 2006







































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Cred in Inviere... | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ( Ioan 3:16 )