Poezie Tristeţe binecuvântată

" Cât râsul lumii e ceva,

Tristeţea-i bucuria mea. "



:::::::::::::::::::::::::::::



Tristeţe binecuvântată,

Parcă mă tem să te doresc...

Dar, dacă bucuria-mi toată

nu mă-nsoţeşte spre răsplată,

Atunci, cu tine mă-nsoţesc.



Nu te dorisem niciodată,

Am stat în preajma ta constrâns,

Până atunci când, prima dată,

Tristeţe binecuvântată

îmi înnecase-şi ochii-n plâns.



Aş fi tot plâns...nimeni nu ştie

dacă m-aş fi oprit vreodată,

Şi suferinţi...şi bucurie

puse-ntr-o singură chilie.

Tristeţe binecuvântată,



Mă vreau învrednicit de tine,

Lasă-mi această nestemată

ce n-o poate avea oricine :

O bucurie cu suspine -

Tristeţe binecuvântată.



Puţini vor să-ţi găsească preţ,

Mie... îmi eşti ne-ndestulată.

L-ai însoţit pe Iaebeţ

făcându-l între fraţi măreţ.

Tristeţe binecuvântată,



Ai stat cu el în rugăciune,

Nici n-apucă s-o spună toată

căci a primit ce-a vrut a spune.

Da, vreau şi eu să mă-ncunune

tristeţea binecuvântată.



Nu mulţi sus steagul tău s-au strâns,

Dar eşti mereu asediată,

Mereu ai ochi brăzdaţi de plâns,

Fă-mi loc în spaţiul tău restrâns.

Tristeţe binecuvântată,



Învăluită de mistere,

Ce vreau să le-nţeleg odată,

Cu tine plânsu-i mângâiere

creşti din putere în putere.

Tristeţe binecuvântată,



Mă copleşeşti, mă-ngrop cu tine,

Mă rup din viaţa mutilată

Şi-n viitorul care vine,

Nu voi mai şti de plâns, suspine...

Tristeţe binecuvântată,



Mă apără, mă înveşmântă,

Cu armătura sfântă, toată,

Să-mi fie viaţa neînfrântă,

Vreau o tristeţe care cântă,

Tristeţe binecuvântată.



Tu...mă ascunzi în înviere

să fiu răpit cu prima ceată,

Nu eşti tristeţe- sfâşiere,

Ci o tristeţe- graţiere,

Tristeţe binecuvântată.



Alte cărări să nu-mi apuce,

Paşii vieţii vreodată,

Să mă aplec doar lângă cruce,

Preafericit, scăpat de chin.

Tristeţe binecuvântată,

Umple-mi de cer viaţa toată.

Amin.