Poezie Voi zbura odată

Am tot urcat

în eul meu, am tot urcat

în sus,

Dar am clacat

Şi-n faţa mea şi-n faţa lui Isus.



Multe-am pierdut...

În încercarea de a fi un Prometeu,

Ştiu bine.

Dar am căzut... în mine,

Spre a urca apoi spre Dumnezeu.



Cu cît mă văd mai ne-nsemnat, mai mic,

Cu-atât plăcerile şi lumea-mi sunt străine

Şi-am înţeles că n-am nimic..nimic,

Nimica nu-s în lume fără Tine.



Am acceptat miracolul, produs

ca o explozie, instantaneu,

Prin Dumnezeul - Fiu al omului- Isus,

Sunt ferm convins că voi ajunge fiu de Dumnezeu.



Căci rătăceam numai pierdut prin mărăcini,

Mă înţepau şi mă dureau uscaţi,

Ştiu şi pe tine Doamne te înţeapă oameni-spini,

Aşa ca altădată spinii-adevăraţi.



Nu mai puteam să stau nepăsător,

Ai apărut în viaţa mea stigmatizată,

Mi-au crescut aripi sfinte pentru zbor,

Căci voi zbura, da, voi zbura odată.