Poezie MOARTEA (1)

(După o poveste veche din bătrîni.)



Într-o zi moartea hidoasă,

A venit la un om acasă,

Şi îi spuse cam pe şleau:

- Am venit ca să te iau!



- Cum!!?-zise omul mirat,

Vi aşa... neanunţat?



-Te înşeli amicul meu,

Eu te-am anunţat mereu,

Dar în seamă n-ai luat

Cînd ochelarii şi s-au dat.

N-am vrut să fac abuz,

Dar ţi-am luat şi din auz.

Apoi iarăşi am venit,

Cu toiag de sprijinit.

Uite ţi-a-nflorit migdalul,

Vezi că ţi s-a dat semnalul?

Ori ce glas şi ciripit,

Îl auzi înăbuşit,

Spatele ţi-e gîrbovit,

Mersul ţi-a-ncetinit

Uite-ţi tremură o mînă,

Stricată-i roata la fîntînă.

Toate toate-aceste oare,

N-au fost semnale de plecare?



Omul atunci a amuţit

Şi-a plecat nepregătit!