Poezie Glasul celor întristaţi

Pământu-i plin de-al urii vuiet

Şi pacea zace în noroi!

Legiuni întregi în al lor umblet,

Atâtea inimi le fac sloi!



S-a dus încet iubirea sfântă,

Se risipeşte dintre fraţi...

Un cânt de jale azi se cântă

Cu glasul celor întristaţi...



Smerenia astăzi e faţadă.

Însă, în suflet e gunoi!

Pe tron mândria stă `nălţată

Şi stăpâneşte între noi!



Puţini sunt cei ce-ascultă glasul,

Măreţul glas al Celui sfânt.

Aşa perfect e astăzi falsul,

De crezi că-i soare! Dar, e vânt!



Aşteaptă oile pe dealuri

Privind spre stele şi spre nori,

Privind spre-a mării tulburi valuri

Şi simt ai morţii reci fiori!



Aşteapt-un semn şi o strigare!

Un sol să vină-n ajutor!

Aşteapt-al lor Păstor, în zare,

Să se arate stând pe nor!



S-aducă pace şi lumină,

Să se sfârşească orice rău!

Să vină ziua cea senină

Când părăsi-vor tristul hău!



Însă nu vine... Şi slăbeşte

Puterea celor asupriţi...

Şi vântul rău îi risipeşte

Pe mieluşeii osteniţi!



Speranţa-n inimi se miceşte,

Şi mulţi pe drumul bun slăbesc

Privind la răul care creşte

Şi demonii care domnesc!



Privind cum norii grei acopăr'

Şi soarele şi cerul blând!

Şi omul nu găseşte-astâmpăr,

Decât dureri, necaz făcând!



Cum toţi aleargă după fală,

După câştig şi răzbunări!

Şi inima le este goală

Trăind mereu în dezbinări!



Oh! Nu mai vezi acum hotare

Între păcat şi traiul sfânt!

Şi-i tot mai mare-asemanare

Între lumină şi mormânt!



Dar, nu a fost lărgită calea

De Dumnezeu şi-al Său Cuvânt!

Ci oamenii au dus-o-n valea

De urâciune pe Pământ!



Nu a dat Tatăl libertate

Şi-nţelepciune de-a trăi

Pe căile întunecate,

Cu a-ntunericului fii!



Ci omul rău şi-a luat puterea

De-a spune răului că-i drept!

Si şi-a lărgit deşart vederea

Crezându-se cel înţelept!



Părinte, Doamne, Cel din slavă,

Priveşte astăzi înspre noi

Şi spre puterea noastră slabă!

Priveşte Doamne, suntem goi!



Revarsă harul Tău cel mare

Şi izbăveşte-ne din cer!

Oh! Las-un strop de îndurare

Şi o lumină în mister!



Adu` balsam de vindecare

Şi izbăveşte-Ţi robii Tăi!

Suntem pierduţi în lumea mare

Şi urmăriţi de ochii răi!



Atâtea vânturi şi doctrine

Se strâng în jurul celor buni!

Atâtea legi. Dar, nu spre bine,

Ci spre-a păcatului cununi!



Atâtea şoapte, vorbe calde,

Ce cheamă-ntruna spre păcat!

Şi talmăciri din Sfânta Carte

Ca să permită ce-i pătat!



Să intre tot în adunare,

În casa celor credincioşi,

Şi-n sufletele celor care

Încearc-a fi mai evlavioşi!



Atât păcat e azi în lume

Şi-atâţi profeţi ce nu-s ai Tăi!

Atât se minte-n al Tău nume

Şi-atât de mulţi sunt cei ce-s răi!



Oh! Vino Doamne mai degrabă

Şi spulberă ce e păcat!

Să vadă azi o lume-ntreagă

Caci Tu Eşti Sfânt, şi-Adevărat!



Revarsă-n suflet mângâiere

Şi dă putere celor drepţi!

Să te aştepte în tăcere

Aşa cum Tu, pe toţi aştepţi!



Pământu-i plin de-al urii vuiet,

Şi pacea zace în noroi!

Dar, vrem Părinte-n al nost` umblet

Să fii şi Tu, în veci, cu noi!