Poezie Voi, voi care credeti...

Voi, care credeti ca e acelasi soare

de orisiunde l-ai privi,

ca luna e la fel de mare

oriunde-ai sta si oriunde ai fi!



E-adevarat, e-acelasi soare,

dar nu-i acelasi rasarit,

nu este cel ce-l vezi la mare

ca cel ce-l vezi dupa un zid.



Si vantul care-adie bland

prin crengile inmugurite,

cu fluier si miros de dud

pe dealurile inverzite,



o fi acelasi vant ce bate

cu vuiet toamna printre nuci,

ce rupe crengile uscate

si plimba frunzele ce-s moarte prin uluci?



Ploaia cea rece care uda

pereti, betoane, trotuare,

ce face omul sa se-ascunda

si-apoi se pierde prin canale,



o fi aceeasi ploaia oare?

Ploaia ce uda iarba verde,

ce da speranta la o floare

si-apoi incet, incet se pierde...



O fi aceeasi ce-ti pateaza

sacoul si-ti trezeste ura,

care nimic nu valoreaza,

ba chiar iti strica cuafura?



N-o fi aceeasi ploaie oare,

cea care-ti racoreste fata,

si-ti da recolta la ogoare,

si-ti umple inima si viata?



Iar voi, voi, care credeti

c-aveti raspuns la orice intrebare,

acum de ce nu mai raspundeti,

mai este luna la fel, oare?



Mai este luna la fel oare,

cand stai si o privesti

prin geamuri mari, prin termopane

si-ti numeri banii si petreci?



O fi aceeasi luna care,

galbuie printr-un geam murdar,

se-ntrece cu o lumanare

sa aline-un suflet, gand amar?



O fi aceeasi luna care

o vezi prin geamul tau mizer,

abia stingand o lumanare

pe vatra, singur si stingher?



Iar voi ,voi care credeti

ca soarele-i mereu la fel,

de ce nu vreti ca sa raspundeti:

O fi acelasi soare el?



O fi acelasi soare oare,

privit dintr-un sezlong intins,

cu bauturi racoritoare,

stand sub umbrela ca-ntr-un vis?



E-acelasi soare care-l vezi

din umbra nucului din porti,

cu gandul ce-ti aprinde azi

un dor amar de-ai tai nepoti?



Voi, voi care credeti ca aveti

raspuns la orice intrebare,

veti studia-n zadar; Sa stiti:

Stiinta voastra-i orbitoare!