Poezie Amintiri (2)

Toamna visurilor mele

nu ajunge la iernat,

Fiindcă dincolo de stele,

Numai primăveri străbat.



Chipul stărilor bătrâne:

Riduri lângă părul nins,

Printre amintiri rămâne,

În al slavei necuprins.



Lacrimi scurse printre gene,

Hohotul în palme-ascuns,

Fi-vor... gesturi pământene

când voi fi de cer pătruns.



Printre gemete, prin noapte,

Prohodind pe cei iubiţi,

Vin străine, rele şoapte:

Cum de suntem obidiţi?



Cum de ne cuprinde fiinţa

gemete şi întristare ?

Dar, atunci vine credinţa

şi spune la fiecare:



Lacrimi umede-n privire,

Suferinţe dimpreună,

Poartă-n ele o menire:

Nestemate în cunună.



Să dăm un imbold iubirii,

Ce mocneşte-n noi ascuns,

Regretele amintirii,

Vor primi atunci răspuns.



O primire triumfală,

În al gloriei palat,

Suferinţele-ţi dau fală,

Când vei fi încoronat.



Chiar de trec aici prin boale,

Printre nopţi şi despărţiri,

Sus pe plaiurile tale,

Toate vor fi amintiri.