Poezie Cand m-ai chemat

Cand m-ai chemat, nu ti-am raspuns chemarii,

Am fost si surd si mut, la vocea Ta,

Ai coborat atunci pe scarile-ndurarii

Si m-ai chemat din nou in lucrarea Ta.



Nu Ti-am raspuns chemarii, crezand ca-i in zadar

Ecoul glasului ce ma chemase.

Si-am alergat departe, tot departe

Ca Iona altadata inspre Tars.



Si am ajuns cu sufletul zdrobit

In goana mea cea rece si amara,

Tu ma chemai...dar eu...am fugit

Departe de fata Ta, spre o alta tara.

*

Am simtit atunci ca totul e un abur,

Cand nimeni nu avea un rol in viata mea.

Cand moartea isi lasa umbrele de aur

Si deznadejdi nastea pe calea grea.



N-am inteles de ce-am ajuns sa gem

De ce atatea vanturi bat fara-ncetare

De ce atatea lacrimi stranse in ungher

De ce atatea-amaraciuni am strans in piept...?



...de ce? De ce? De ce?...

Si se nastea in mine-atatea intrebari.

Raspunsuri...nu primeam, si nicaieri

nu am gasit nimic,ci...numai asteptari.



Dar la un timp am auzit un glas,

O tainica chemare

Ce ma striga, de undeva departe.

Si mi-a vorbit cu-nduiosare.



Atuncea am simtit un sfant fior

O sfanta cercetare

Si mi s-a aprins de cer un dor

Si pacea, bucuria sa le sorb eram in stare.

*

In ochii Lui ca doua stele

Luceau margaritare

Iar gura lui era cu miere

Cand imi vorbea despre iertare.



In ochii Lui aveam valoare

Viata mea avea un pret.

Ar fi dat pentru min’ chear popoare

Ce mare har sa ai un Dumnezeu maret.

Amin