Poezie Isus plângea

Să plângem deci...cât lacrima în pleoape

îşi poartă curăţia de izvor.

Fă-ţi lacrimile curgere de ape,

Obraji brăzdaţi de căi înspre agape,

Urmate de-un surâs fermecător.



Să plângem dar...cu cei ce vor a plânge,

Cu cei flămânzi în dorul tăinuit,

Cei care plâng nu pot să verse sânge,

ci-n bucurie pâinea o vor frânge.

Plânsul e-o părtăşie lângă cel iubit.



Să plângem cât ne doare pentru frate

ascuns după greşeala tăinuită,

Să plângem când şi-aruncă de pe spate

a crucii sfinte, sfântă greutate

să-şi ia poverile din vremea părăsită



Să plângem...n-are să ne-înnece plânsul

când lacrimile curg a bucurie,

Vine şi vremea lor, atunci când strânsul

burdufurilor pline le va face Dânsul -

Prinţul Etern, ce-a fost, e , şi-o să vie.



Să plângem dar de-alungul şi de-a latul,

Stă fericire-n lacrimi scurse-n gene.

Să plângem până va veni-Împăratul.

În vejnicii va plânge vinovatul,

Cei mântuiţi au lacrimi pământene.



De eşti în culmea bucuriei tale,

Aş vrea să mă asculţi...îţi spun ceva:

Dacă trăieşti succese triumfale,

Adu-ţi aminte-n clipele astrale

să plângi, mai e de plâns...Isus plângea.



18 februarie 2006