Poezie Toamna Ta

E toamnă sumbră pe pământ.

Și picăturile de ploie rece

Îi plâng pe-acei ce spre mormânt

Se-ndreaptă iute fără nici un gând,

Făr’ să le pese că viața li se trece.



Și-atâtea frunze în căderea lor ne strigă

Că totu-n jurul nostru-i trecător,

Că nu-i putere-n lume să învingă

Ce-a destinat Stăpânul să se stingă.

Că suntem doar – ”un simplu călător”.



Te-ai așezat vreodată să privești

Cu câtă grație coboară frunza aurie?

Ea îți arată că murind poți să zâmbești –

Atunci când slujba-ncredințată o-mplinești.

Și poți să mergi la Tata-n bucurie.



E toamnă. Vremea rodului bogat.

E vremea să aduci o bucurie

Acelui ce cu-atâta trudă a lucrat,

Și-a plâns cu tine, și s-a bucurat

Când naștere și creștere ți-a dat pentru vecie.



A suferit cu tine-n încercarea grea.

Deși, putea-n singurătate să te părăsească.

Acum lucrează tu. E vremea rea.

Și rodul trebuie să-l stângi chiar de-ar ploua.

Căci dacă-l lași nestrâns – are să putrezească.



În toamna aceasta, Stăpânul, așteaptă

Să vadă ce vei face când de tine e nevoie.

Ai stat vreme destulă! Vara a fost bogată!

Dar este vremea să arăți prin faptă

Cât ești dispus să faci ca să-mplinești cereasca voie.

Amin.