Poezie Izbăvire

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 90
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20741-izb-vire]Izbăvire[/url]

Izbăvire



Ascult glasul pământului zvâcnind în muţenie

Clipele trec nenumărate încordând teascul fricii

mi-s zilele nopţi şi nopţile zile; doar licuricii

zbor neobosiţi şi supăraţi, înţeleşi cu aricii

sunt în echipa celor fără nici o cetăţenie.



Ziua, târât sunt de gânduri pe drumul morţii

Mă-nchid în crusta-mi şi nu pot vedea

Înceţoşată mi-e privirea; nu văd măcar o stea,

Steaua singurătăţii ce ieri pe boltă era...

Şi stau amăgit, cu ochii închişi de ironia sorţii.



Zeci de tone de amărăciune mă doboară

Şi nu-i pasă nimănui că sunt slab, om şi singur

Şi cad uneori sub povoară şi tremur...

Mă trec fiori când nu pot să mă asigur

Că Însuşi Domnul, pe rază, la mine coboară.



Trec zile incandescente pline de presiune

Şi n-am nici clipe să-mi trag respiraţia rece

Pe umeri şi-n cap, convulsia morţii îmi trece

Se-apropie cu viteză lumină ceasul doisprezece

Şi eu stau cerând de la Tatăl iertăciune.



Ochi de flăcări îmi ţin drumul de-aproape

Sticlesc în bezna ce mă-nconjoară, cu disperare

Ar vrea să mă vadă sărind alături din cărare

Ar vrea să nimicească ce mi-a fost dat pentru lucrare

Şi plini de sadism în noroi să mă-ngroape.



Dacă El nu-Şi va întinde braţul, voi cădea în gol

Vâjâind vor trece peste mine visele lucrări Lui

Vise făurite cu truda în aurite căţui.

Copaci obeziţi de falnicii ani, acum amărui

Şi colţii de stâncă zăcând în bălţi de nămol.



Tot noianul de fericire şi pace lăuntrică s-a dus

s-a stins făclia în miez de noapte scânteind

şi farmecul slujbei de aur se stinge murind

se duc cu el ultimele raze ale lui semănând

licoarea morţii, nenlăturată doar de Isus.



Vreau să simt lângă mine iar ai Lui îngeri

Să ia de peste mine toate temerile mari

Să mă ia de mână şi să stau lângă cei tari

Să calc peste cioburi şi să lupt cu cei cari

Calcă cu ciudă florile, schimbându-le-n sângeri.



Mi-e timpul puţin şi-mi pare eternitate

Şi lungi sunt scurtele ceasuri de agonie

Mă târâie-n gheare moartea spre nebunie

S-a dus în durere stinsă a vieţii mele armonie

Şi plâng în ruină şi-ascult cum inima-mi bate.



Mă sună ceasul din urmă de-aproape

Şi-i aud paşii grei şi-n tropot de paşi răsuflarea

Pe brânci îmi scald în lacrimi bătătorind cărarea

Şi umbrele, negre fantome, năluci cu pierzarea

Îmi trec peste trup înecându-l în negrele ape.



Soluţie-i moartea cu ochii murdari

Şi vrednic sunt de-a ei rece îmbrăţişare

Şi dus de voi fi în tainicele-i reci, mucegăite cămare

Nu-s vrednic de mai mult decât îmi pare

Şi-n focu-i eu merit să ard cu tâlhari.



O nouă noapte şi-o zi din veşnica crudă cenuşă

Cu frică aştept să-mi vorbească din cer

s-aud că mă-nşel, că-s tot mesager

trimis să ducă de veste celor ce pier

Că veşnicul Rege e încă, e încă la uşă.



Milioane de îngeri albi îşi apleacă zborul

Le simt respiraţia în globul deschis de cristal

Se-aprind în beznă sceptre sclipitoare de opal

Întreg încă, cu lacrimi în ochi vâslesc către mal

Unde, cu peşte şi pâine m-aşteaptă Salvatorul.



M-arunc în braţele-I deschise şi-i zic Tată!

Departe de Tine cu ochii şi gândul departe

Cu frici şi suliţi negre înfipte de moarte

Cu raniţa-n spate ascultând negrele şoapte

Eu nu vreau să mai fiu, să mai trăiesc niciodată.



M-ascultă şi-mi şterge din ochi amarnicul plâns

Scăpat sunt de cazne şi relele groaznice fapte

Şi-aud în fiinţa-mi cântate, fericele şoapte

Sunt îngeri ce-mi strigă un nume din Carte

E numele meu, un nume ce noapte a aprins.



Biruinţa mea e garantată prin Hristos

Şi negrele porţi ale umbrei veşnice nu mă-nving

Şi-atunci când sunt încercuit eu pot să strig

Şi-n inimă Cuvântul Lui putere am să strâng

Şi voi păşi mereu prin El victorios.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Izbăvire | Salvatorul.ro
meniu prim
Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le stă bine cântarea de laudă. ( Psalmii 33:1 )