Poezie Când lumina ta e întuneric…

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 149
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20746-c-nd-lumina-ta-e-ntuneric-8230]Când lumina ta e întuneric…[/url]

Când lumina ta e întuneric...



Stau copleşit de năstruşnicia ideilor,

Cu condeiul în mâna la masa gândului

Şi trasez linii...

Fiecare linie este un om şi gândul lui,

gând care se traduce în caracter.

Fiecare linie are un punct mare

prin care trece repede;

unele mai aproape de centrul lui,

altele abia dacă îl ating...

acest mare punct este BIBLIA!

Unele linii încep de la ea,

altele se intersectează pe parcurs cu ea,

dar foarte puţine se opresc acolo.

Continuă ideile, cresc părerile,

care se schimbă mereu, mereu

şi fiecare om îşi dă cu părerea

apoi începe să construiască peste ea

şi încet încet o ridică la ranguri mari

de la idee, la principiu,

apoi o duce spre universalitate

şi nu mai acceptă nimic altceva,

asemenea omului din peşteră,

care nu credea că există soare, lună...

Şi astfel, îl limitează pe Dumnezeu

la părerea lui,

părere care de multe ori

este departe de Biblie.

Apoi îşi face adepţii:

toţi care sunt nemulţumiţi,

toţi judecătorii nedrepţi,

toţi care stecoară cămila

şi-l omoară cu vorba pe cel nevinovat.

Ei cred că aşa este Dumnezeu...

Ipocriţilor, uitaţi-va în sus!

Uitaţi-vă la Dumnezeul cerului

pe care l-aţi uitat!

Şi întoarceţi-vă la El

şi la Scriptură!

Sola Scriptura!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Când lumina ta e întuneric… | Salvatorul.ro
meniu prim
Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele. ( Psalmii 28:6 )