Poezie LUPTA CU TIMPUL

Toate trec. Aşa e mersul lumii.

Timpul se scurge încet, dar sigur.

Puţin câte puţin se transformă-n zile

Luni şi săptămâni şi ani,

Se dizolvă-n infinit.



Uneori aş vrea să sparg

Tiparul timpului în care mă scurg.

Să sparg cadranul, care nemilos,

Mi-arată că trec şi eu cu zilele şi anii

Şi nu le-oi mai trăi.



Dar uneori mă simt deasupra timpului

Şi nu mă tem de urmele lăsate

Căci eu mă-ndrept nu spre sfârşit !

Eu trăiesc pentru eternitate.



Acest gând măreţ transformă

Trista mea umblare-n bucurie,

Şovăiala mea în voioşie

Privesc spre ce va să vie,

Nu spre ce murit-a în trecut.



Mă lupt cu tine, căci mintea nu-mi dă pace

Mă lupt să te înving şi să nu cred

Că zi de zi eu pierd şi pier.

Dar eu câştig în inimă un Dumnezeu!

Mai mare, tot mai mare.



Timpul cu care mă lupt

Aprofundează tot ce a trecut

Astfel, nu e un cerc ce se roteşte

Ci viaţă, ce clipă de clipă izbucneşte

An de an se înnoieşte.



La sfârşit nu voi mai spune: "Am trecut"

Ci bucuros, dar ostenit: "Iat-am ajuns."