Poezie Mi-ajunge...

Mi-ajunge...



Mi-ajunge, Tată, Harul Tău nemărginit

Ce se revarsă-n unde de iubire

Te-oi adora de tot ce-ai pătimit

Păcate să înving, s-ajung la nemurire.



De-ajuns îmi e şi un crâmpei de Cer

Pân’ voi intra deplin în lumile astrale

Iar de-n restrişte mi-e sufletul stingher

Iţi voi aduce şi mai multe osanale.



Sunt mulţumit, Isuse, cu darul păcii sfinte

Ce-aduce liniştire în sufletu-ntristat

Si nu voi da uitării acele legăminte

Ce-asigură o viaţă de trai înmiresmat.



De-ajuns mi-e dorul după înălţimi divine

Ce mă ridică-n paradis, încă de-acum

Şi mângăierea celor cu priviri senine

Şi un samaritean când am căzut în drum.



Destul e un cămin ce–ţi dă un bun-venit

După o zi de trudă, durere şi sudoare

Când lacrimile-s şterse de cel ce ţi-e iubit

Când rugăciuni se-nalţă la ceruri cu ardoare.



Belşugul bunătăţii Tale mi-aduce împlinire

Nu-mi trebuieşte mai mult decât îmi dai

S-aspir mai mult la viaţa de sfinţire

E tot ce îmi doresc şi-n gând şi-n trai.