Poezie De ce...?

De ce...?(I)



De ce ai faţa tristă

şi sufletul mâhnit?

Când Domnul îndurării

întruna te-a iubit.



De ce araţi necazul

prin vaiete amare?

Nu vezi spre orizont

neprihănitul Soare?



De ce te miri de focul

ce vine-n încercare?

Căci ţi-a ornat credinţa

cu diamante rare.



De ce să tai din cruce

când toate au un rost?

O, de-ai ştii valoarea

şi-al ispăşirii cost!



De ce nu vezi lumina

ce se răsfrânge – clară?

Azvârle solzii reci

să nu rămâi afară.



De ce ţi-e vorba aspră

nedreasă cu sare?

Ia pildă din Scriptură

şi fii o delectare.



De ce îndeamnă firea

spre lucruri deşarte?

De-asculţi de şoapta ei

de ceruri te desparte.



De ce mereu credinţa

e-n toate-nvingătoare ?

Ea-ţi dă doar exaltare

spre locul de splendoare.



De ce există soare?

retorică-ntrebare!

Răspunsul însă-i unul:

e forţa creatoare.



De ce există taine

ce depăşesc gândirea?

Pe toate le pătrundem

când vine răsplătirea.