Poezie Mă doare Doamne

Mă doare Doamne



Mă doare Doamne strigătul spre Tine

a omului în beznă înnecat,

Atunci când nu aspiră spre lumine,

Ci vrea spre-un loc şi mai întunecat.



Mă doare Doamne mâna ce-i întinsă,

Din fundul neputinţei şi din glod,

Dar nu să scape se doreşte prinsă,

Ci vrea să tragă slava în prohod.



Mă doare Doamne strigătul şi mâna,

Indiferenţa multora spre soarta lor,

Apucă-i Doamne Tu, până ţărâna

nu le refuză Harul Salvator.



Mă doare Doamne cum să nu mă doară,

Cum pier de neputinţă-atâtea oşti...

Iar când revii în slavă, bunăoară

o să le spui că nici nu-i recunoşti.



Întinde-Ţi Doamne spre mai mulţi aripa,

Mă doare Doamne puii risipiţi,

E-aproape înserarea, vine clipa

când o să-i chemi spre-a fi adăpostiţi.



Dar până vii cu slavă şi renume,

Mă vreau învrednicit de-a Ta răsplată,

Toată durerea ce am adunat din lume

N-o să mai doară Doamne, niciodată.



Şi uit şi-mi amintesc şi râd şi sufăr

Şi mă susţin şi simt că mă cobor,

Dar când ţărâna mă recheamă într-un cufăr

Şi m-au durut destule şi nu mă mai dor.



Mă doare Doamne-aici strigând spre alţi

Nu vreau spre nemurire singur să mă nalţi.



07. aug. 2006