Poezie Moștenitorul

În mâna Ta ţii Universu-întreg

De la atom la metagalaxie,

În faţa Ta un Everest e-un neg,

De-aceea nu puteam să înţeleg:

De ce mi-ai arătat iubire mie?



De ce, când tot ce mişcă-n Univers

Supus e legii sfinte-a voii Tale,

Doar eu sfidam, voit, al vieţii mers

Şi, răzvrătit, mergeam în sens invers

Când către Tine este doar o Cale?



De ce, din tot ce Tu ai plăsmuit,

Păduri şi munţi, şi păsări, şi izvoare,

Doar eu, netrebnicul, m-am răzvrătit

Şi pentru dragoste Ţi-am "mulţumit"

Cu ură, cu dispreţ, cu nepăsare?



De ce, cu toate astea, m-ai iertat

Şi m-ai răscumpărat prin jertfa sfântă,

Spălând în sânge greul meu păcat

Să pot intra, cu slavă îmbrăcat,

În rândul celor ce în veci Îţi cântă?

.................................

S-au stins aceste aspre frământări

Şi inima îmi e de pace plină

De când,din cerul Tău cu îndurări,

Asupră-mi şi-alor mele întrebări

Ai revărsat cascada de lumină



Şi-am înţeles că-n ochii Tăi am preţ

Căci Tu-ai suflat duh de viaţă-n mine.

Nimic din ce-ai creat nu-i mai măreţ,

Nici largul mării, nici piscul semeţ,

Ca cel chemat a-mpărăţi cu Tine.



În mâna Ta ţii Universu-întreg

De la atom la metagalaxie,

Dar m-ai făcut, Părinte, să-nţeleg

Că eu sunt cel ce pot azi să aleg

Să-mpărăţesc cu Tine-n veşnicie.



Amin

Vulcan, 7 aug. 2006