Poezie Sa ne imaginam rastignirea!

Să ne imaginăm răstignirea



De ce-L loviţi pe Salvator cu trestia şi biciul?

Când El veni să-ndepărteze mizeria şi viciul

Şi-a mângăiat cu gingăşie atâtea feţe întristate

Şi-a dat imboldul tuturor la trăiri înmiresmate.



De ce cu-asa cruzime voi pieptul îl străpungeţi

In loc iubirea-İ dulce cu sete s-o pătrundeţi?

In loc de suliţă de ce nu-i dati doar mir şi flori?

Privindu-i ochii Lui senini nu vă cuprind fiori?



De ce-ati bătut piroane în palmele-İ curate

Când El a vindecat şi boli şi inimi disperate ?

O, de-ati putea-nţelege azi divina Lui candoare

V-aţi prăbuşi ’naintea Lui la sfintele-İ picioare.



De ce-L scuipaţi în faţă pe cel mai sfânt din lume

Când misiunea Lui a fost la Cer să vă îndrume?

Să vă înnobileze dorul spre sfinte năzuinţe

S-ajungeţi să iubiţi nespus cereştile cerinţe.



De ce-L batjocoriţi pe Rege cu vorbe de ocară ?

Când El spre nimeni n-a rostit cuvinte ce doboară

Ci graiul Lui cel dulce necontenit a-mbărbătat

Făpturile cuprinse în nevrednicie şi-n păcat.



De ce i-aţi dat cununa spinilor, chinuitoare ?

De ce vă bucuraţi că azi Mântuitorul moare?

Nu vă cutremuraţi la gândul că-i Medicul cel bun

Ce poate să tămăduiască şi traiul cel nebun?



De ce şi astăzi, ne-ncetat, cu răzvrătită fire

Îl aşezaţi din nou pe lemn, îi daţi iar răstignire ?

O, de aţi ştii ce împliniri găsiţi primindu-İ darul!

Ingroziţi aţi fi la gândul de a-İ respinge Harul.



De ce să refuzaţi azi jertfa ce dă răscumpărare?

Lăsaţi-vă pătrunşi de Harul nemărginit de mare

Nu-L răstigniţi din nou, ci răstigniţi doar firea

Nimai aşa puteţi purta, ca strai, neprihănirea.



gc/ti