Poezie În noaptea sfântă de CrăciunVizualizări: 107
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:43:29 BBCode: [url=/poezie/id/20827-n-noaptea-sf-nt-de-cr-ciun]În noaptea sfântă de Crăciun[/url]
În noaptea sfântă de Crăciun,
pe drumul nins de lună,
trei magi călări, cu suflet bun,
aleargă împreună.
De unde vin, cum se numesc,
ce doruri îi frământă?
Spre iesle ei călătoresc
şi cerurile cântă.
Şi cântă inimile lor,
aprinsă-i bucuria,
că S-a născut Mântuitor,
azi S-a născut Mesia.
Veniţi, şi noi să-L lăudăm
pe Domnul, cu iubire,
ca şi noi să ne bucurăm
de marea-I mântuire!
Mărturisindu-I vina grea,
la El aflăm iertare
şi vom vedea o nouă stea
pe cer cum ne răsare…
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. ( 1 Petru 3:12 )