Poezie Pocainta (12)

Pocăinţă



Pocăinţa:e renunţare şi-nfrânare

E spiritul domol şi liniştit

E bucurie-n marea încercare

Şi trai curat de om neprihănit.



E-ntoarcerea din căi rătăcitoare

Ce şerpuiesc spre marele abis

Bazată pe jertfa salvatoare

A Celui ce ne vrea în Paradis.



E-ntoarcerea din diabolicele sfere

Unde stăpânu-ţi vrea pieirea

La Tatăl ce te-mbracă cu putere

La viaţa ce visează nemurirea.



E-ntoarcerea din ţara-ndepărtată

Unde-ai slujit stăpânului viclean

Unde demnitatea fost-a degradată

De demoni şi de-al mizeriei ocean.



Unde-ai gustat plăceri de-o clipă

Şi-otrava întinsă de Cel rău

Unde-ai luat decizii mari în pripă

Căzând în bezna din adâncul hău...



Iar de acolo ţi-ai venit in fire

Ridicatu-ţi-ai şi ochii-n sus

Şi-ai văzut o mână şi-o privire

L-ai văzut pe Salvatorul tău-Isus.



Te-a ridicat cu multă gingăşie

Rostindu–ţi vorbe de iubire

Ţi-a spus de sfânta părtăşie

Ţi-a spus de viaţa de sfinţire.



Pocăinţă: De atâţia ne-nţeleasă!

Mulţi te-mproaşcă cu noroi

Eşti aşa frumoasă şi aleasă

Tu ne-mbraci în haine noi...



Haina unor gesturi îngereşti

Curăţită-n sângele jertfirii

Nepătată de valorile lumeşti

Nici de-ndemnul necurat al firii.



Haină ce-i purtată-n demnitate

Peste tot, oriunde-ai merge

Nu doar în locuri luminate

Ci şi unde-ntunericul e rege.



In călătorie sau la loc de trudă

Mireasma ei te cucereşte

Poate ierta trădarea crudă

Iar la-ngâmfare... te smereşte.



Pocăinţa e o luptă necurmată

Cu păcatul şi-ndemnurile firii

Cu ispita ce vine nechemată

E imbod spre lumea nemuririi.



Este vorba dulce, cumpătată

Ce produce doar îmbărbătare

Şi înviorează inima-ntristată

Din izvor de binecuvântare.



Nu se-mpacă cu-mbuibarea

Nici cu spiritul trufiei

Nici cu pizma sau purtarea

Ce dă naştere mândriei.



Nici cu lumea cea nebună

Ce vrea să pătrundă-n noi

Nici cu tradiţia străbună

Fără crez în viaţa de apoi.



Ci e-n armonie cu iubirea

Cea mai superbă dintre flori

Cu Duhul Sfânt ce dă-nfrăţirea

Cu trai ales, de sărbători.



Pocăinţă! Vreau să te trăiesc

Să-ţi ridic stindardul spre ’nălţime

Mă urci la tărâmul cel ceresc

M-ai scăpat de iad şi-ntunecime.



gc/ti/2005