Poezie De cand...

De când...



De când deschisu-mi-am fiinţa

Spre tot ce-i sfânt, neprihănit

Mi-e vindecată neputinţa

Şi-ajut pe călătorul ostenit.



De când citesc Cuvântul vieţii

Mi-e răscolit lăuntrul -tot

Nutresc şi-avântul tinereţii

Si chiar să-ndur ofense – pot.



De când unitu-m-am cu fraţii

De-acelaşi sacru legământ

Mă-ncearcă nobile-aspraţii

Ce trec dincolo de mormânt.



De când iubirea mi-e regina

Preascumpa sufletului meu

Imi primenesc mereu grădina

Privesc cu drag la curcubeu.



De când Păstorul mă conduce

La ape limpezi, cristaline

E mai uşor să port o cruce

Să dăruiesc priviri senine.



De când lasat-am să lucreze

Preasfântul Duh de viaţă nouă

Nimic nu poate să-ntineze

Mersul spre cer şi-a păcii rouă.



De când mă rog cu consecvenţă

Şi nu doar când necazul vine

Sunt dezrobit de indolenţă

Iar zilele-s de tihnă pline.



De când urmez pe Salvatorul

Prin foc, prin ploaie şi furtună

Numai spre cer îmi ridic dorul

M-aşteaptă EL - şi o cunună.





gc/TI,2005