Poezie Indoiala

Am pus la indoiala chiar existenta Ta

Desi firul de iarba ce firav se misca

Si curcubeul florilor ce apareau pe câmp,

Iar ceru-n dimineti cu rasaritul blând

Le adoram si ore-ntregi stateam solemn

Si ma-ntrebam: de esti atâta de etern

Pe cât mi se parea

Si nu voiam sa stiu de existenta Ta.



Am pus la indoiala ca Tu...cel legendar

Ai fi putut sa-mi dai vreo fericire-n dar

Desi vibram când soarele-aparea-n amurg

Ca flacari arzatoare ce zarile distrug

Când frematând eu respiram usor

Si as fi vrut spre stele ca sa plutesc usor

Si...nu vedeam

Ce fericire puteam ca sa mai am.



Când m-am uitat în mine si am vazut doar neant

Am pus la îndoiala ca Tu m-ai fi creat

M-am tot privit în stele, în bulgari de pamânt

Si-am înteles atunci ca eu doar huma sunt,

Iar ochii mari spre Tine; adânci si tematori

I-am îndreptat deodata atât de-ntrebatori

Si-atunci am tresarit,

Ca Te-am vazut: Maret, Frumos si Infinit.



Am tresarit si-atunci când m-ai strigat pe nume,

Cu glas duios mi-ai spus sa ma despart de lume.

Eu...nedorit de nimeni, strain si ne-nsemnat

Atât de mic si singur; de Tine preferat?

Ooo! iarta-ma, a fost cândva doar vina mea

C-am pus la îndoiala chiar existenta Ta

Si am aflat

O fericire mare ce mi-ai dat.



Fara Tine

Zile fara Tine; în uitare sa fie trecute

Cer mohorât cu nori cenusii, ore pierdute

Clipe amare cu suflet golit de iubire

Din mine-mi lipseai si totul era amagire



Din marea de griji scufundat în disperare

Priveam spre Tine plângând cu-ntristare.

Fara Tine, Isuse am fost.

În lume n-aveam niciodata vreun rost.



Speranta n-aveam fara Tine, iar pacea departe

De mine statea, raul mi-era ca un frate.

Ciripitul vioi si zglobiu cântat cu veselie

Nu-l ascultam cu drag si bucurie;



Nici seara în freamat târziu de visare,

Nici soapta chemarii Divine cu acea alinare

A Ta pentru mine

Nu m-a facut sa vad ca eram fara Tine.



Tot timpul a dat în mine cu piciorul...

Si ar fi vrut sa-si ia degraba zborul.

In ghiara sa ma tina diavolul hidos,

Nemernic, blestemat, salbatic, mincinos;



Sa ma mai tina prizonier fara de Tine

În veci de veci sa nu mai stiu de bine,

Dar m-ai iubit, ooo...Tatal meu

Atât de mult încât eu am stiut ca Tu esti DUMNEZEU.



Nu. Fara Tine, ochii dor privind cerul senin,

Dor mâini ce nu-s împreunate-ntr-un sfios închin .

Dor pasii ce aiurea pasesc când nu-s pe cale,

Genunchii dor când nu se-apleaca-n ascultare.



Toata fiinta-mi vinovata, fara Tine e pustiu...

Nu-i cale înspre viata si nu-i nimica viu,

Nu-i dor, nici fericire

Si nu-i nimic în univers fara de Tine.