Poezie E toamnă iară

A câta oară spun: e toamnă iară?

A câta oară roade îmi culeg?

A câta oară ochii-mi numărară

Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?

Ai ştii să-mi spui acum a câta oară?



În geamul meu bat frunze-ngălbenite.

Desprinse de pe ramurile lor,

În ele văd o lume pe sfârşite

Sunt triste frunzele... sunt ruginite

Ai şti să-mi spui ceva din taina lor?



Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa.

Viaţa nouă-n rodul copt, cules.

Aceasta va rămâne-n primăvară

Pentru eterna, fericita Ţară

Ca o comoară-n tainic înţeles.



A câta oară spun: e toamnă iară?

Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?

Când an de an cocorii se-nşirară

De ce să mai întreb a câta oară?

Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!



Odată, n-oi mai întreba: "a câta oară"?

Căci forma vieţii din trecut s-a dus...

În existenţa mea spirituală

În noua şi cereasca primăvară

Nemuritor voi fi lângă Isus!