Poezie Copilul ce-a venit...

Copilul ce-a venit...



“A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au

primit. Dar tuturor celor ce L-au

primit, adică celor ce cred în Numele

Lui, le-a dat dreptul să se numească

copii ai lui Dumnezeu(Ioan 1:11-12)

******************************************

Copilul ce-a venit să-mpace creatura

Cu legile divine; cu Cel ce le-a emis

Era sortit să împlinească şi Scriptura

Dar şi s-arate calea ce duce-n Paradis.



El a venit din Cerul stralucit- în umilinţă

Şi-n Betleemul ne-nsemnat s-a întrupat

Menirea lui era să cheme la credinţă

Să-ndemne oamenii la trai înmiresmat.



Era sortit să fie Logosul convingător

Ce-aduce lămurire în lumea derutării

Să ni-l prezinte pe Părintele ocrotitor

La care poţi ajunge pe calea renunţării.



Copilul ce-a venit la noi din Înălţime

Născându-se în grajd pe paie reci

Venit-a să ne scape de întunecime

La toţi să ne ofere viaţa cea de veci.



Venit-a la ai Săi dar L-au respins cu ură

Nedăndu-i creditul de Fiu de Dumnezeu

Şi n-au vrut să accepte a Cerului măsură

Păstrând în ei un idol ce se cheamă “Eu”



Şi au păstrat tradiţia şi datina străbună

Religia de formă cu care se mândreau

Şi sutele de legi din care-au împletit cunună

Dar care mulţumire sufletească nu dădeau.



El a venit la vremea întâiului Crăciun

La vremea hărăzită de veşnicul Părinte

Iar vestea a pătruns şi în oraş şi în cătun

Că Salvatorul a sosit în sfintele-İ veşminte.



Şi sfântă e trăirea acelui ce-L primeşte

Ca Domn şi Impărat şi Mire preaiubit

Numai în El destinul vieţii se-mplineşte

El poate rupe legătura care l-a-nrobit.



Copilul ce-a venit s-aducă mântuirea

Să ne îndrume spre sacrul legământ

E Sfetnic minunat ce-nvaţă omenirea

Să renunţe la plăceri, la goană după vânt.



Necontenit să umble pe căile neprihănirii

Şi-n orice-mprejurare să semene iubire

Căci doar aşa se-ajunge la locul întrunirii

Unde nu mai e îngrijorare ci numai fericire.



gc/ Crăciun 2005/ti