Poezie E Craciun

E Craciun, e sarbatoare,

Dar ma-ntreb, cu-ndoiala,

În aceasta rece seara...

Ce sarbatorim?



Serbam noi oare bradul

Sau poate mosul, clopoteii...

Copiii cu colindul

Sau instalarea iernii?



Dar poate ca...

Nici nu mai conteaza

E sarbatoare, e Craciunul

Si e asa frumos si bine!



Oricum sarbatoresc cu totii,

Si magii, si pastorii,

Chiar stelele din ceruri

Sarbatoresc si ele!



Si astfel toti, cu mic cu mare,

Venira la serbare.

Dar, din ceruri, deodata,

Se înalta...Osanale!



Triumfator, se-apropie

În slava si splendoare,

Un mare Rege...dar oare cine-I?

E...Sarbatoritul!



Multimea-nmarmurita...

Îi cade la picioare,

Si nu-i vina sa creada:

- "N-o fi vreo aratare?!"



Îl stiau cu totii, însa,

Mititel, înfasatel

În scutec de bumbacel,

Dormind în ieslea rece si saraca.



Ce-i drept trecura câtiva ani

De când începu serbarea,

Si mai uitara, ca tot omul,

Însa acuma...vai! e prea târziu!



Tu însa, mai ai acum înca o sansa!

Regele vine, deja e pe drum

Si-alaiu-I se-aude mai tare, tot mai tare:

E iarasi Craciun, veniti la serbare!



Uita acum de toate, uita si de tine,

Aceasta-i virtute, nu e-o rusine.

Însa când vii la sarbatoare

Sa nu-L uiti pe El!



Deschide-ti inima crestine,

Pleaca-ti genunchiul, priveste spre cer

Si-n asta rece noapte,

Serbeaza-L pe El!