Poezie Messina

Era-n 1908.

Pe străzile orașului Messina

În pragul de Crăciun

O spaimă grea gonea din inimi

Pacea și lumina



Căci toți știau de-acum că un poet

Semnase-ntr-o revistă de-nfruntare

Un violent și îndrăzneț pamflet

Zvârlind noroi în marea sărbătoare



"O, Pruncule" - scrisese pamfletarul

"Nu Ți-e de-ajuns mileniu cu mileniu

Să fii numit deși născut in staul

Ca omul cel mai sfânt și mai de geniu



Dar dacă Tu ești Dumnezeu Preasfântul

Ei haide dă-ne mâine o dovadă

Ești Creator cutremură-Ți pământul

Messina mâine zid cu zid să cadă"



Citind această hulă temerară

Simțiră mulți un spin în conștiință

Dar vai n-au plâns cu inima amară

Și n-au postit cu teamă și căință



Și-a doua zi pe când în zvon de cupe

În amăgirea furiei de viață

Messina parcă se grăbea să uite

Acea-nfruntare oarbă și semeață



Deodată norii grei se-ngrămădiră

Înfiorați de scânteieri ciudate

Și ca-ntr-un dans nebun de hetairă

Se zgudui sfruntarnica cetate



Statui, zidiri sub tainice impulsii

Se legănară-n strania lumină

Și-n câteva secunde de convulsii

Cetatea-ntreagă se făcu ruină



Manifestat de spaimă nepătrunsul

Se afirmă ca lege și putere

Cei ce-au cerut au și primit răspunsul

Far-echivoc și fără-ntârziere



Și-n timp ce lumea scotocea prin pietre

Scoțând cu groază trupuri sângerate

În timp ce hoți scăpați din cabarete

Stăteau la pândă pe sub bolți surpate



Un om își tot rupea îmbrăcămintea

Bolborosind cuvinte neînțelese

Era poetul ce-și pierduse mintea

Sărmana minte ce-i mai rămăsese