Poezie De-ar disparea iubirea

De-ar dispărea iubirea



Numai o zi iubirea de-ar dispare

Şi undele-i divine să nu ajungă jos

Ar fi în lume atâta nebunie şi oroare!

Nici mirosul n-ar m-ai fi plăcut în floare

N-ai auzi o şoaptă sau un cuvânt duios.



Numai o zi de-ar dispărea iubirea

Cu chipul ei frumos şi luminat

Fără sens şi împliniri ar fi trăirea

Căci ar predomina în toate firea

Şi-ar stăpâni un duh de Cer înstrăinat.



Ar stăpâni necinstea şi vulgaritatea

Şi ne-ndurarea în lumea de nevoi

Şi nimeni n-ar mai preţui dreptatea

Iar în priviri n-ai mai vedea seninătatea

Doar încruntările s-ar revărsa şuvoi.



Numai o zi de-ar adormi iubirea

Să aibă şi ea parte de somnul legănat

Nimeni n-ar mai dori neprihănirea

Şi nici un trai ce-aduce nemurirea

Doar spiritul de ceartă ar fi semănat.



S-ar semăna doar egoism şi ură

Şi aroganţă, vrajbă şi nimicnicie

Şi cine-ar mai tânji spre o viaţă pură

Bazată pe îndemnurile din Scriptură

Şi cui i-ar mai păsa că este-o veşnicie?



Cui i-ar mai păsa de-ai soartei oropsiţi

De cei prădaţi de hoţi la drumul mare?

Ce mulţi ar fi atunci de infamie biruiţi!

Dar nimeni nu le-ar zice că pot fi izbăviţi

Că pot să aibă parte de veşnica salvare.



De-ar fi o zi în care iubirea să dispară

Să nu mai fie-al ei parfum atrăgător

Ar fi haos şi-anarhie la scară planetară

Puţină omenie ai mai găsi în ţară

Iar duhul lumii ar fi în toate-nvingător.



Dar slavă Creatorului atotputernic!!

C-a fost şi că va exista-n eternitate

La fel iubirea va fi în sufletul cucernic

Va dăinui şi va învinge spiritul nemernic

Va fi imbold pentru trăiri înmiresmate.



Iubirea nu dispare. Ea e din Dumnezeu

Ea răspândeşte-n jur aromele-i sublime

Cu ea în tine priveşti cu drag la curcubeu

Cu ea poţi birui orice pornire, orice zeu

De-aceea e cântată în nemuritoare rime.



gc/TI/Oct. 2005