Poezie Sa dovedim...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 88
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/20970-sa-dovedim]Sa dovedim...[/url]

Să dovedim...



Să dovedim în orice-mprejurare

Că suntem fii de Dumnezeu

Pe drum, acasă şi-n lucrare

Să-L cinstim pe Fiul Său-mereu



Să dovedim la toţi că pocăinţa

E starea cea mai nobilă din lume

In faţa ei putere n-are necredinţa

Spre Rai ea poate să ne-ndrume



Să arătăm mereu în vorbe şi în fapte

Că Duhul vieţii ne-nsufleţeşte traiul

Ne dă avânt cu gingaşele-i şoapte

Ne fericeşte viaţa, ne îndulceşte graiul.



Printr-o purtare ce-i vrednică de Cer

Vom dovedi că Harul aduce îndurare

Că traiul cu Hristos nu-i un mister

Ci-i biruinţă în val şi-n încercare.



Căci cei de-afară aşteaptă de la noi

Să răspândim arome de trai înmiresmat

In locuri de întunecime şi noroi

Unde viciu-i rege iar păcatu-i onorat.



S-adeverim printr-o viaţă sfântă

C-a noastră credinţă nu e fantezie

Că Tatăl iubeşte şi binecuvântă

Pe cei ce ies din a lumii frenezie.



Să dovedim în orice-mprejurare

Că-n noi trăieşte Cel ce e Lumină

Că umbletul pe-a Domnului cărare

Sfârşeşte negreşit în veşnica grădină.



gc/2005/TI













































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Sa dovedim... | Salvatorul.ro
meniu prim
Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )