Poezie Cand ai venit la mine...

Când ai venit la mine...



Când ai venit la mine, iubit Mântuitor

Eram cuprins de noaptea disperării

Si un rebel eram – un fiu rătăcitor

Strivit de gheara dezorientării.



Mă adânceam în negura pierzării

Iar prietenii m-au părăsit demult

Eram învăluit de pâcla-ntunecării

Cuprins de-nfrigurare şi tumult.



Cu gingăşie m-ai luat de mână

Şi m-ai privit cu ochii Tăi senini

Şi m-ai călăuzit la locul de lumină

Unde mă-nconjurau cireşi şi crini.



Şi mi-ai spălat picioarele murdare

Şi mâzga din obrajii deformaţi

Mi-ai dat apoi veşmânt de sărbătoare

Mi-ai luminat şi ochii-ncercănaţi.



Vorbitu-mi-ai duios de-o lume nouă

Fără de ură, dezbinare sau război

Şi te-am cuprins cu braţele-amândouă

Simţeam iubirea învăluindu-mă-şuvoi.



Şi îmi vorbeai cu-atâta-nsufleţire

Că îţi sorbeam cuvintele-convins

Iar chipul îmbrăcat în strălucire

M-a cucerit şi m-am lăsat învins.



Mi-ai spus de-o pace trainică şi dulce

Ce lumea nu o poate da nicicând

Mi-ai spus de patimile de la cruce

Şi de izbânda ce-o primeşti luptând.



De fericirea celor blânzi şi răbdători

A celor ce-şi păstrează duhu-n umilinţă

De soarta celor răzvrătiţi, chinuitori

Dar şi de nimbul biruinţei prin credinţă.



Mă fermecau nespus cuvintele rostite

Căci pătrundeau cu duioşie şi alin

In sufletul zdrobit de rosturi ne-mplinite

In viaţa răvăşită de plâns şi de suspin.



Am tresărit aflând că eşti “Lumină”

Doar o secundă... şi-apoi am priceput:

Bezna nu mai avea putere să mă ţină

Şi m-am desprins de nebunia din trecut.



Şi mai apoi mi-ai spus de-ngusta cale

Menită pentru cei ce-ţi sunt urmaşi

De spinii şi noroiul de aici din vale

Şi de răsplata dată de oamenii trufaşi.



Dar m-ai asigurat că autentica răsplată

Şi-ncununarea ce-i aşteaptă pe ai Tăi

Nu-i pe pământul unde-avem ca plată

Dispreţ şi ură şi ne-ndurarea celor răi.



Ci e-n tărâmul de eternă primăvară

Străin de hidoşenii şi josnicii lumeşti

E-n locul unde lumina înconjoară

Pe serafimi şi îngeri în sferele cereşti.



Când ai venit la mine,iubite Salvator

Aflat-am că eşti Viaţă, Adevăr şi Cale

Şi n-am mai vrut să stau nepăsător

Voi da de-acum supunere şi osanale.



Iţi voi preda viaţa de griji şi slăbiciuni

De vise şi idealuri abia înfiripate

Şi voi veni în faţa Ta cu-chinăciuni

C-ai dat un sens etern vieţii destrămate.



Când m-ai cercetat, O! Mirele meu drag

Mi-ai îndrumat privirea spre cerescul prag.



gc/2005 din vol. Trairi inmiresmate.