Poezie Glasul Domnului

Glasul Domnului



“Tară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului”

(Ieremia 22:29)

**********************************************

Cine a creat pământul? - glasul cel divin

Când la început grăise:”Să fie lumină!”

Lună, stele şi planete şi cerul senin

Omului i-a pregătit o mirifică grădină.



Galaxii fără de număr şi Calea Lactee

Şi întinderi infinite ce uimesc gândirea

Străluciri de sori imenşi, arcuite curcubee

Toate, toate dovedind arta şi iubirea.



Cine poate fi-mpotriva vocii Lui de tunet?

Universul se supune dându-i venerare

Iar ecoul ei străbate spaţiile ca un sunet

Omenirea îndemnând la onor şi adorare.



Iar splendorile naturii ne înmărmuresc

Delectează şi simţirea şi privirea captivată

Inălţimi înzăpezite şi copaci ce înverzesc

Toate cine le-a născut? Vocea unicului Tată.



Ea parcurge ani lumină doar intr-o clipire

Invingând şi nepătrunsul cu a lui unghere

Şi aduce un mesaj, un îndemn şi o sclipire

Invitând pe muritori la umilă-ngenuchere.



E duioasă şi e dulce şi-i convingătoare

Şi ne cheamă din tenebre să avem lumină

In restrişte este blândă şi mângăietore

Şi-i convinge de păcat pe acei cu vină.



I-a vorbit direct lui Moise pe semeţul munte

Când din rug se auzea divina-I prezenţă

Căci poporul Lui - sub jugul sclaviei crunte

Inrobit era cu trudă; chinuit în existenţă.



Când în peştera-noptată solitar era Ilie

Şi în culmea disperării îşi dorise moartea

Glasul hotărât l-a scos din starea pustie

Iar Ahab şi Izabela îşi primiră partea.



Vocea Domnului şi mustră fapta degradantă

Răzvrătirea şi trădarea şi duhul mândriei

Şi pe cei ce-s ahtiaţi după fast şi importanţă

Şi pe cei ce fost-au prinşi în gheara idolatriei.



Pe acei dedaţi minciunii, depravărilor carnale

Sfidători de cele sfinte, răi şi neînduplecaţi

Pe cei ce crează stări de robie şi de jale

Pe acei ce vreau cu faimă să fie încununaţi.



Dojenitu-l-a pe Iona sub umbrarul din cetate

Mâniat că Har de Sus a fost dat şi la păgâni

Şi-a-nvăţat profetul de-a lui Dumnezeu dreptate

Ce lucrări pot ca să facă ale Sale sfinte mâini.



Iar în drumul spre Damasc îi vorbise şi lui Saul

Misiunea lui era doar prăpăd şi prigonire

L-a convins de rătăcire, mai apoi devine Paul

De la el profunde scrieri le avem ca moştenire.



Iar în veacul zis modern când păcatul e slăvit

Şi orgoliul e-mpărat şi-n cămine şi-n cetăţi

Şi când dragostea dintâi s-a răcit şi s-a topit,

Când există-atâta ură şi venin şi nedreptăţi,



Când corupţia e-n floare şi sfinţenia hulită

Când tiptil, tiptil lumea vine-n sanctuare

Iar tendinţa cea firească e întruna măgulită

Când puţini mai recunosc zilele de sărbătoare,



Glasul Domnului răsună cu aceaşi fermitate

Indemnând la raţiune şi la sfântă pocăinţă

La cunoaşterea Scripturii şi trăiri înmiresmate

La umblările în Duhul ce pot naşte biruinţă.



Azi duios invită oameni să accepte mântuiurea

Iar pe cei numiţi creştini îi îndeamnă la sfinţire

Ascultaţi de graiul Lui ce vesteşte nemurirea!

Şi veţi fi părtaşi cu El într-o veşnică-nfrăţire.



Ascultaţi ce vă vorbeşte voi popoare multe

Preşedinţi, guvernatori şi acei ce-aveţi supuşi

De la mic până la mare pe Isus să Il asculte

Să-I aducă onorare cei de jos şi cei sus puşi.



Astăzi este chiar la uşă să vestească Harul

Să trezească la viaţă din al morţii somn

Să îndrume spre Acela ce a suferit Calvarul

Să cunoască lumea-ntreagă că Mântuitoru-i Domn.





GC/2005