Poezie Ma-ncanta...

Mă-ncântă...



Mă-ncântă-o privire senină

Şi-un grai potolit şi duios

Doresc să trăiesc in lumină

Cu ochii- aţintiţi spre Hristos.



Mă-ncântă-o purtare aleasă

Cu gesturi de suflet sfinţit

Mi-e drag să privesc o mireasă

Zâmbind spre alesul iubit.



Mă-ncântă suprema chemare

Ce-l scoate pe om din abis

Şi gândul la sfânta cărare

Ce-ndrumă la cerul deschis.



Mă-ncântă cireşii în floare

Şi rodul ce-l dau mai apoi

Găsesc desfătări şi splendoare

In Harul ce curge şuvoi.



Mă-ncântă izvorul de munte

Cu-n susur abia auzit

Dar şi mângăierea pe frunte

A celui ce-i mult îndrăgit



Mă-ncântă sărutul cuminte

O! ce fiori mă cuprind!

Tânjesc după blânde cuvinte

Când vise curate s-aprind.



Mă-ncântă o tandră dojană

Şi sfatul ce-i dat la necaz

Aduce alinul pe rană

Şi dă potolire-n extaz.



Şi grija de fraţi mă încântă

Iubirea de semeni-la fel

Iar Tatăl când binecuvântă

Imi dă bucurie şi zel.



Mă-ncântă de-acum paradisul

Prin sânge divin pregătit

Nestins mi-este dorul şi visul

Să-mi văd Salvatorul slavit.



gc/2005