Poezie De n-ar fi fost...

De n-ar fi fost...



De n-ar fi fost iubirea Lui aprinsă

Ce se revarsă permanent- şuvoi

Aş fi-un pierdut în lumea necuprinsă

Dus fără de ţintă în al păcatului puhoi.



De n-ar fi fost durerile crucificării

Şi patimile unui Fiu de Dumnezeu

Aş fi un rătăcit în pragul disperării

Un osândit la trai de iad ca un ateu.



De n-ar fi fost credinţa – scut puternic

Să îmi călăuzească fiinţa spre ‘nălţimi

Şi azi aş fi tot un rebel nemernic

Instrăinat de El în negură şi-ntunecimi.



De n-ar fi fost Cuvântul ca o mană

Să-mbarbăteze un suflet răvăşit

Să dea balsam vindecător pe rană

Aş fii de mii de ori un prăbuşit.



De n-ar fi fost nici Duhul de viaţă

Să mă îndrume în tot ce e adevărat

N-aş mai guste sublima dimineaţă

A întâlnirii cu Părintele-ndurat.



De n-ar fi fost nici taina rugăciunii

Ce-ţi farmecă lăuntrul cu extaz

M-ar copleşi păcatu-ntinăciunii

M-ar nimici în clipe de necaz.



Dar Harul negrăit din Ceruri revărsat

Spre ţintă să răzbesc îmi dă tărie

Păşesc spre nemurire deplin încredinţat

C-junge-voi acasă cu sfinţi în părtăşie.



Şi cad la poala crucii Lui - datornic

Pentru belşugul darului nemeritat

De veşnicie sunt mereu mai dornic

Să-L văd pe Mirele în veci glorificat.



gc/Din Trairi inmiresmate