Poezie Pacat

Păcat



Păcatul e-o făţişă dezonoare

A Numelui de trei ori sfânt

E răspunsul tăios, cu răzbunare

Ce-aduce amar şi întristare

Atunci duhul curat e înfrânt.



Incalcă flagrant divina voinţă

Ce-ndeamnă omul la trai curat

Îl îndepărtează de umilinţă

Apoi urmează dreapta sentinţă

Despărţie eternă de Cel îndurat.



Păcatu-i pervers, păcatu-i hidos

La uşa inimii cu răbdare pândeşte

Vrea să ne-abată de la Hristos

Pătrunde în piele; pătrunde în os

Adoarme un suflet şi-l biruieşte.



Îşi are izvorul în pârâşul Satan

Ce răspândeşte în lume minciuna

E crud, e al neprihănirii duşman

E-nşelător, potrivnic şi inuman

Şi omului vrea să-i fure cununa.



Păcatul se opune dorinţei divine

De-a aduce glorie Tatălui iubit

Trataţi-l, deci, cum se cuvine!

Trântiţi-l când la poartă vine

Numai aşa puterea i-aţi slăbit.



El ridică zidul de despărţire

Intre om şi Creatorul său

Nu-i prieten cu viaţa de sfinţire

Inspiră duhul de nemulţumire

Ţintind mereu numai la rău.



Păcatu-nrobeşte fiinţa umană

O stoarce de putere şi de avânt

Aduce cugetului o profundă rană

Merge şi la sat şi-n zona urbană

E răul cel mai rău pe Pământ.



Peste tot se văd urmările lui

In cămine, în biserici şi-n palate

Nu se-ndură de soarta nimănui

O plagă mai mare pe lume nu-i

Crează beznă şi trăiri disperate.



Ci doar puterea sângelui divin

Ne scapă de urmările-i nefaste

Numai el îl spală pe deplin

Urmează-apoi un trai senin

Şi-o părtăşie cu cereasca oaste.



gc/Septembrie 2005