Poezie Ce mare esti!

Ce mare eşti!



Ce mare eşti Tu Doamne, al nostru Creator!

Bogat în măreţie şi-atoateştiutor

Invăluit în slavă, în nimbul nemuririi

Şi nepătruns în gânduri; eşti regele iubirii.



Şi Universul spune cât de magnific eşti

In toate suveran peste-nălţimi cereşti

Iar căile astrale sub paşii Tăi – poteci

Eşti dătătorul vieţii, Stăpân în veci de veci.



De-a pururi ţi se-nchină şi stelele şi luna

Din Căi Lactee Ţi-ai ţesut locaşul şi cununa

Iar mii de constelaţii de sori te proslăvesc

Şi-adâncul şi-nălţimea puterea ţi-o vestesc.



La simfonia slavei şi omul se uneşte

Şi ploi şi vânturi şi tot ce-nmugureşte

Şi norii care–şi varsă a binecuvântării picuri

O, oameni buni, ieşiţi din humă şi nimicuri!



Ce mare eşti O, Tată, cât nu putem grăi

In lumea limitată făr’ Tine n-om trăi

Ne dă puteri depline să Te urmăm cu drag

Să trecem prin credinţă al veşniciei prag.