Poezie La nunta voastra

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 97
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21003-la-nunta-voastra]La nunta voastra[/url]

La nunta voastră...



La nunta voastră din inimi vă dorim

Deplină armonie în gând şi în simţire

V-asigurăm că vă stimăm şi vă iubim

Şi vă urăm o soartă bogată-n împlinire.



Şi dacă azi e-o atmosferă binecuvântată

De sărbătoare şi de exaltări cereşi

Tot sărbătoare vă fie viaţa-mpreunată!

Cu alese năzuinţe şi daruri sufleteşti.



Voi azi păşiţi într-un tărâm necunoscut

Căci v-aţi desprins de lumea fecioriei

Dar de-L luaţi pe Dumnezeu ca scut

El va crea în voi un univers al bucuriei.



Şi dacă-n sanctuar voi staţi ‘nainte

Cu-nfăţişările ce radiază fericire

E că Părintele slăvit şoptitu-va cuvinte

Şi-aţi ascultat şi aţi decis o veşnică unire.



La nunta voastră se rostesc poveţe

Şi-ndemnuri ce-s cuprinse în Scriptură

Purtaţi-le în suflet şi vor rodi nobleţe

Şi veţi şti să preţuiţi a Cerului măsură.



Veţi şti să-mpodobiţi căminul cu iubire

Să-i răspândiţi aroma în lumea nepăsării

Să aspiraţi mereu la viaţa de sfinţire

Să alergaţi la ţintă cu râvna-ncredinţării.



Veţi ştii că fericirea nu stă-n agonisiri

Ce-s dobândite cu trudă şi sudoare

Ci în trăirea conscarată sfintei ispăşiri

Şi Celui ce aduce-n inimi numai soare.



Nădejde-n ochi citim acum când vă uniţi

C-a voastră căsnicie va fi încununată

Cu trainică pace cum e la fraţi neprihăniţi

Acolo unde-n cămin domneşte bunul Tată.



De-un lucru să fiţi siguri: şi valuri vor veni

Necruţător s-or năpusti în luntrea căsniciei

Şi-atuncea doar un Nume voi veţi pomeni

Şi calmul va fi dat de Domnul veşniciei.



Mereu să v-amintiţi solemna juruinţă

Că împreună veţi purta poverile-ntâlnite

Si veţi gusta în doi din dulcea biruinţă

Veţi aspira mereu după trăiri neprihănite.



In casa voastră să nu lipsească rugăciunea

Vă va fortifica lăuntrul în vremuri de urgie

Şi-un loc de cinste daţi Bibliei; ea-i viziunea

Ce vă-nzestrează vieţile cu zel şi energie.



Necontenit vă fie călăuză Acela ce e Calea

El vă conduce cu iubire la locul de izbândă

Vă întăreşte traiul firav şi vă alină jalea

Vă dă şi ocrotire cănd Cel rău stă la pândă.



La nunta voastră din inimi vă dorim

Deplină armonie în gând şi în simţire

V-asigurăm că vă stimăm şi vă iubim

Şi vă urăm o soartă bogată-n împlinire.



GC/Trairi inmiresmate
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie La nunta voastra | Salvatorul.ro
meniu prim
Trăiește clipa, și apreciază valoarea celor ce îți influențează viața! ( Anonim )