Poezie Ma duc la cruce

Mă duc la cruce...



Mă duc la cruce prin credinţă

Să gust ce-nseamnă agonia

Să am deplină cunoştinţă

Să stau alături de MESIA.



Să simt din sadica cruzime

Cu care au tratat IUBIREA

Să văd şi-a omului micime

Să văd pe lemn şi răstignirea.



Să mă-nfioare biciul groaznic

Ce-a sfâşiat în carne crudă

Să mă pătrundă plânsul tainic

Să-ndur trădările de iudă.



Si să privesc cu consternare

La gestul sfânt de dăruire

Ce n-are-n lume-asemănare

Ce-aduce Terrei izbăvire.



Iar de-a păcatului oroare

Să mă cutremur cu pământul

Să cad la sfintele-I picioare

Să am cu Domnul legământul.



Apoi să prind privirea-I dulce

Ce încă-ndeamnă la salvare

Că de la El nu m-aş mai duce

In veci să-I dau doar adorare.



S-ating apoi senina-I frunte

Si faţa-I arsă - cu sudoare

Si-acolo pe sinistrul munte

Să-mbrăţişez a Lui candoare.



Să însetez cu Domnul slavei

Mai mult - pentru vieţi ratate

Să înţeleg şi rostul dramei

Părtaş să fiu cu El în toate.



Părtaş la chin şi la scuipare

Si la cascada de insulte

Rănit să fiu de-a lor purtare

Si de străpungerile multe.



Părtaş şi-n ceasul de izbândă

Când forţa iadului e-nfrântă

Când dulcea-nfăţişare, blândă

Mă-ndurerează şi mă-ncântă.



Mă duc la cruce prin credinţă

Mereu să cresc în pocăinţă.



George Cornici/Akron Oh