Poezie Mi-e inima-ntristată

Mi-e inima-ntristată că nu mai sunt ce-am fost,

Iubirea de-altădată mi s-a răcit de tot.



Vesmântul alb ca neaua de vină s-a pătat,

Iar sufletul din mine nu e imaculat.



Inelul cel de aur primit de la Isus,

Cuvântul ca tezaur - pe ele praf s-a pus.



Încălțămintea bună cu care m-a-ncălțat

A mers numai prin tină și spini a adunat.



Dar azi mă-ntorc cu plânset, cu bocet și amar,

Cu pocăință-n umblet căci vreau să merg sub har.



Primește-mă, Părinte, ca rob să Te slujesc;

De-atât suspin, cuvinte nu pot să mai rostesc.



Da-n plânsul meu ascultă al rugii vers nespus

Și-n dragostea Ta multă cuprinde-mă, Isus.



25 mai 2008