Poezie NICICAND N-OI REGRETA...

Nicicând n-oi regreta...



Nicicând n-oi regreta iubit Mântuitor

Că te-am urmat şi te-am slujit smerit

De faliment şi de dezastre m-ai ferit

Şi-n Tine sunt mai mult decât biruitor.



Şi cum să-mi pară rău de întâlnirea

Când cu tandreţe mi-ai ieşit în cale?

Eram uimit de gingăşia gesturilor Tale

De privirea ce dezvăluia neprihănirea.



Nu m-ai ademenit ci m-ai convins să vin

Cu vorbele-Ţi duioase ce emanau iubirea

Şi-mi arătau cum se primeşte izbăvirea

Şi cum se-ajunge în locaşul Tău divin.



Nicicând n-oi regreta că am ieşit din lume

Că n-am dorit nici faimă şi nici vanitate

Şi nici comori aflate-n omeneşti palate

Şi nici să am pecetea efemerului renume.



Ci-am preţuit mai mult cereştile comori

Şi pacea izvorâtă din sufletul cucernic

Iubirea altruistă, pe cel ce este vrednic

De eterna-mpărăţie cu eternele-i valori.



Am preţuit cu zel nestins chemarea

Şi părtăşia fraţilor de-acelaşi crez

Care mi-au auzit şi mărturia-la botez

Rugându-se să-mi pot trăi încredinţarea.



Să-mi pară rău c-am părăsit păcatul

Şi viaţa de plăceri şi de senzaţii?

Şi umbletul ce-l au doar disperaţii

Şi traiul ce-l inspiră Necuratul?



Să-mi pară rău că am lăsat în urmă

Pe cei ce mă ghidau spre faliment?

Şi mă-ndemnau să strig mai vehement

In contra celor din cereasca turmă?



Să-mi pară rău c-am răspândit Cuvântul

C-o pasiune ce nu se poate stinge?

Că-l am ca Domn pe Cel ce mă atinge

Şi îmi alină plânsul şi îmi sporeşte-avântul?



Să-mi pară rău? O, nicidecum! Ci ne-ncetat

Voi scoate din potirul inimii recunoştinţă

Şi chiar de-oi trece prin foc şi suferinţă

Te-oi preamări, Isus, că m-ai răscumpărat.



Nicicând n-oi regreta iubit Mântuitor

Că te-am urmat şi te-am slujit smerit

De eşecuri şi de înfrângeri m-ai ferit

Şi-n Tine sunt mai mult decât biruitor.



George Cornici/August 2005