Poezie Ca doua flori

Eram ca două flori într-o grădină,

Ca două ramuri ale unui cring,

Necunoscînd nici grijă nici suspine,

Am petrecut mulţi ani la rind.



Ne săruta cu drag de dimineaţă

Un soare dulce şi zglobiu,

Ne-mbrăţişa cu-o dragoste măreaţă

Al serii asfinţit, tăcut şi auriu.



Am alergat prin nori de fericire,

Cu-n straniu freamăt şi-un plăcut fior,

Strîngînd din stele strălucire.

Să luminăm cîndva, în viitor.



Am cunoscut şi dragostea de mamă

Ce de-alungul anilor, printe furtuni,

Ne-a învelit cu a blăndeţii ei năframă,

Ce-n viaţa noastră a făcut minuni.



Ea ne-a îndrumat pe-o cale adevărată,

Pe-o cale îndreptată către cer,

O cale ce nu vom putea vreodată,

S-o părăsim şi să pornim spre alt ţel.



Acum cînd mari am devenit,

Şi floarea vieţii înfloreşte

Pe drumuri diferite vom păşi,

Cum fiecare îşi croieşte.



Dar şi cînd viaţa ne va despărţi,

Noi tot ca două flori înr-o grădină,

Prin nori de fericire ne vom zbengui,

Şi tot nedespărţite vom rămîne.