Poezie Unde e comoara ta

De ce în lumea asta te lupţi să ai averi,

Ai cărei robi sunt astăzi şi suflet, şi puteri?

Şi dorul de-avuţie te chinuie amar,

Nu ştii că haina morţii nu are buzunar?



Mereu sudoarea feţei îţi curge zi de zi,

Şi ziua ai lungi-o cu încă-un miez de zi!

Atât-agonisire? ca dincol' de mormânt

Să nu poţi duce măcar ... un bulgăr de pământ.



Aici îţi faci palate, şi banii-i strângi grămezi,

Că-n toată avuţia de multe ori te pierzi

Şi uneori belşugul nu-ncape în grânar,

Dar uiţi că haina morţii nu are buzunar!



Vezi uneori lipsiţii că-ţi cer din sacul plin.

Tu nu le dai vreodată crezare ... cel puţin.

Şi îţi mai cer odată, şi totuşi nu le-ai dat,

O, ... de eşti tu acela ... să ştii că e păcat!



Orice comori iubite din tot ce-i pământesc,

De nu le fură hoţii, încet se ruginesc,

Şi molia le roade azi, mâine, câte-un pic

Şi dintr-o avuţie, te afli cu nimic.



Din cauza lăcomiei, n-ai timp să te gândești,

Că dincolo de zare, în cer poţi să clădeşti.

Acolo hoţi, rugină, nu sunt, şi nici molie nu-i,

Şi ce-ai clădit acolo... clădit e pe vecie.



Aici aduni avere şi aur mult, frumos,

Iar pentru suflet .... trist e... nimic pentru Hristos.

Căci unde-ţi e comoara, iubite, nu uita,

Acolo-ţi este sigur, legată inima.



De câte ori laşi Templul, în zi de sărbătoare,

Căutând de zor favoruri şi faimă trecătoare.

Ce greu intra-va-n ceruri un astfel de "bogat",

Ce prea uşor îşi vinde şi ziua de "sabat".



Şi mulţi sunt azi aceia ce pentru-al lor destin

Îşi vând pentru nimica numirea de creştin.

Se-mbogăţesc pe lume, uşor şi timpuriu,

Dar sufletul lor seacă, e gol şi e pustiu.



Comoara ta amice, din aur pământesc,

Nicicând nu-i o valoare pentru ceva ceresc.

E-o faptă strălucită şi plinul tău hambar,

Dar. . . ultima ta haină nu are buzunar.



Comoara ta din ceruri e poate un palat,

E poate o cetate cu zid înalt, sculptat ?

Aveai credinţă tare în bunul Dumnezeu ?

Ai dus o viaţă sfântă ?... atuncea e al tău.



Acolo sus, şi corturi, ba chiar şi temelii

Sunt numai începute cu fapte din mândrii;

În ziua judecăţii, când groaza-i va uimi,

Mă-ntreb atuncea, Doamne ... ei,unde-or locui ?