Poezie Stânca mântuirii

Să stai pe stânca mântuirii,

Senin, voios şi neclintit,

Chiar când stihiile naturii,

Pornite din hotarul firii,

Dezlănţuitu-s-ar cumplit.



Să stai sub adăpost de sânge,

Statornic, bine-ncredinţat.

Când cugetul rănit se frânge,

Şi inima de-amar îţi plânge,

Tu scapi prin Cel crucificat.



Să stai la umbra Celui veşnic,

Odihna Lui să-ţi fie scut,

De sunt văpăi, de-i întuneric,

Prădat de-ai fi de cel puternic,

Să nu te uiţi la ce-ai pierdut.



Să stai la post în vremuri grele,

Nu dând la bir cu cei ce fug,

Ci mută-ţi cuibul între stele

Lumină dând şi tu ca ele,

Tu ai viaţă din belşug.



Să stai în strânsă legătură

Ca mădular în trupul Lui,

Şi-n dragoste fără măsură,

Cu-a Duhului Sfânt armătură

Ca fiu al cerului.



Chiar dacă tremuri în furtună

De val, de vânt vijelios,

Deasupra ta stă-ntinsă-o mână

De cui străpunsă, dar stăpână

E mâna tare-a lui Hristos.