Poezie Sunt stări

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 97
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21045-sunt-st-ri]Sunt stări[/url]

Sunt stări în care rugăciunea

E-atât de sfântă și-i așa

De strălucită, că nici gândul

N-ajunge pân' la ea.



Sunt stări în care tot Cuvântul

E-atât de strălucit şi-aprins

Că arde buzele şi ochii

Şi-ntregul inimii cuprins.



Sunt stări în care părtăşia

E-atât de plină de Hristos,

Că nu-i pe lume ca un frate

Nimic mai scump şi mai frumos.



Sunt stări în care bucuria

E-atât de necuprinsă-ncât,

N-o-ncape sufletul, ci simte

Că n-ar putea mai mult de-atât.



Sunt stări în care adunarea

Mai mult e-n cer ca pe pământ,

Atunci şi-n inimi şi-n afară,

E totul îngeresc și sfânt.



În stări de-acestea omul e,

Ca oricând mai dumnezeiesc,

Iar Dumnezeu, cel mai aproape

De înțelesul omenesc.



O, stări cereşti, ce raze sunteți

Şi cât de mult v-am vrea mereu,

Cuprindeţi-ne şi ne ţineţi,

Nedespărţiţi de Dumnezeu.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Sunt stări | Salvatorul.ro
meniu prim
Scaldă-ţi cuvintele în iubire, bazează-te pe Cuvântul Lui Dumnezeu şi ieşi în lume, hotărât să ridici, să încurajezi şi să motivezi pe cineva.