Poezie Rugaciune (49)

O, Părinte-al nost' din ceruri

Ca de-atâtea ori şi-acuma în genunchi cu umilire,

Noi Ţi-aducem, printre lacrimi, rugi fierbinţi de mulţumire



- Mulţumire că şi-n ziua ce se duce, Tu, Isuse,

Datu-ne-ai îmbelşugarea bucuriilor nespuse.

Şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea mâinii Tale,

Să urcăm mereu spinoasă, dar slăvita-crucii cale.



- Mulțumire că pe umeri ne-ai pus dulcea ta durere,

Să putem simţi duioasa mâinii Tale mângâiere.

Că făcutu-ne-ai să trecem văi de noapte şi tristeţe,

Să putem privi pe urmă slava sfintei Tale feţe.



Uneori ne-ai dat să plângem lacrimi grele și amare,

Să ne-nseninezi pe urmă faţa-n dulcea Ta cântare.

Ne-ai lăsat pe-o clipă-n urmă de necaz şi de urgie,

Să ne copleşeşti pe urmă cu atâta bucurie.



Pogorâtu-ne-ai o clipă prin a lumii joasă pleavă,

Tocmai ca să poţi pe urmă să ne-nalţi pe culmi de slavă.

Ai lăsat să ne lovească palme grele de-ncercare,

Numai spre-a simţi pe urmă a Ta duioas-alinare.



Pe lovita noastră faţă să-Ți pui sfânta-Ți sărutare,

Să ne răsplăteşti puţina noastră umbră de răbdare.

Cu belşug de fericire şi de binecuvântare.

O, de-acum, sfinte Doamne, pentru vremea care vine,

Calda noastră rugăciune se îndreaptă către Tine.

Să-ntăreşti dorinţa noastră de-a rămâne pân' la moarte,

Purtătorii vieţii sfinte, mai departe, mai departe.



Să călcăm pe urma urmei Tale-nsângerate,

Plini de fericirea celor prigoniţi pentru dreptate.

Şi dacă mărturisirea Dragostei şi-a Jertfei Tale,

Ne-ar aduce vieţii noastre alte suferinți în cale,



Te rugăm atunci în faţa feţei noastre-nlăcrimate,

Să răsari o clipă Slava Fericirii Minunate.

Şi-i de-ajuns din măreţia strălucirii Tale-o rază,

Pe-nnoptarea suferinţei şi-ncercării să ne cază.



Ca nădejdea să ne-nalţe, să ne poarte, să ne crească,

Peste orice-mpotrivire şi cruzime omenească,

Ochii noştri, sus spre slava veşniciei Tu ni-i ţine,

Să purtăm cântând amarul ăstei clipe de suspine.



Ne urzește-o veşnicie grea de slăvi şi fericire,

Şi-astfel, desfăcuţi de tina neputinţei ce ne ţine,

Preschimbaţi din slavă-n slavă să ne contopim cu Tine,

Doamne suntem slabi şi greul doborî-ne-ar şi ne-ar frânge

Luminiţa vieţii noastre într-o clipă ni s-ar stinge,

De aceea-n ceasu-acesta când genunchii ni se-ndoaie

Şi ni-i glasul rugăciunii ars de-a lacrimii văpaie,

Noi Te cerem din atâtea mii de lipsuri şi suspine.



Nu dorim şi nu mai cerem altceva decât pe Tine,

După Tine ne-nsetează inimile-n dor fierbinte,

Tu să fii a noastră mamă şi prieten şi părinte,

Tu să fii a noastră hrană, băutură şi avere.



Tu, Iubire, Tu, Putere, Tu, Credinţă, Tu, Nădejde

Căci cu Tine ducem Doamne munţi de cazne şi durere.



O, privirea noastră scald-o în a cerurilor ape,

Să simţim în orice clipă mai aproape, mai aproape,

Pasul Tău şi răsăritul Fericirii aşteptate

Astea-s cererile noastre către Tine Înălţate,

Glas de inimi ce le află Tronul Tău, îngenuncheate.