Poezie Rugă (25)

La poala crucii Tale

Aplecu-mi ochii mei

Şi nu-ndrăznesc, o, Doamne,

Ca să-i ridic spre-ai Tăi.



Că sunt un biet nevrednic

Trudit și obosit,

Povara de păcate

Ce greu m-a copleşit,



A şters ce-i bun din mine

Şi m-a lăsat zdrobit,

Gol, singur și nevrednic,

De lume părăsit.



Şi-n lunga-mi pribegie

Pe unde-am colindat,

Căutând mereu vreun sprijin

Sau leac pentru păcat,



Am auzit de Tine

Samaritean milos,

Că vindeci orice rană

Şi speli pe păcătos.



I-asiguri veşnicia

În cer la dreapta Ta,

Crezând în jertfa-Ţi sfântă

Îi speli de vina grea.



Şi-acum, smerit stăpâne,

Mă plec îngenunchiat

Recunoscând în Tine

Pe Mielul junghiat



Îţi mulţumesc că-n schimbul

Poverii ce-am purtat

Mi-ai dat atâta pace

Şi harul Tău bogat.