Poezie Nu-ți este-ngăduit

Nu-ţi este-ngăduit,

S-atingi oprita floare,

Dorinţa nepermisă-n veci,

Te ustură şi doare.



Nu-ţi este-ngăduit,

Să mânci o pâine fără muncă,

Cinstită pâinea să-ţi mănânci,

E-o veşnică poruncă.



Nu-ţi este-ngăduit a şti,

Ce taină-ţi zăvoreşte,

Tot ce descoperi ispitind,

Doar chinul ţi-l sporeşte.



Nu-ţi este-ngăduit să-ascunzi,

De alţii-a ta lumină

Vărsată darnic ploaia ta,

Se-ntoarce-o mare plină.



Nu-ţi este-ngăduit să faci,

Ce mila nu te lasă,

Tot bunătatea este-n veci,

Cununa mai frumoasă.



Nu-ţi este-ngăduit să-L uiţi

Pe Dumnezeu vreodată

Ci Lui să i te dăruieşti,

Cu-a ta iubire toată.



Şi-atunci când fi-va-nlăturat,

Vălul de peste toate,

Culege-va-nfrânarea ta,

Cununi nenumărate.