Poezie Numai

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 97
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21069-numai]Numai[/url]

Numai o lună de nu cânt,

Îmi pare că s-a stins un soare,

Şi că de veacuri pe pământ,

N-am mai ajuns la sărbătoare.



Numai o clipă de nu sunt,

Cu fraţii mei în gând în toate,

Alerg, mă lupt şi mă frământ

Să pot s-ajung la unitate.



Numai o zi de nu citesc,

Cuvântul Sfânt al Cărţii Tale,

Se uscă gândul meu şi-mi cresc

Noi temeri şi-ndoieli pe cale.



Numai un ceas de nu mă rog

Îmi arde inima-nsetată,

Şi-mi pare sufletul zălog

La o-ntristare necurmată



Numai o clipă de nu-ţi pot

Simţi prezenţa lângă mine

Nici cerul, nici pământul tot,

Nu pot fiinţa să-mi aline.



Căci drag Isus, iubirea mea

Cu cât mai din belşug Te are

Cu-atât Te cere şi Te vrea

Mai din adânc, mai cu-nsetare.



Din orice lună, zi sau ceas

Acele clipe mai senine,

Mi-au fost Isus şi mi-au rămas

Doar câte le-am trăit cu Tine!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Numai | Salvatorul.ro
meniu prim
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.