Poezie Mînia mea nerăstignită

Mânia mea nerăstignită,

Mă biruieşte uneori,

Oricât ar fi de-ndreptăţită,

Mă jefuiește de comori.



Şi-atunci vii, Doamne, Tu cu harul

Croindu-mi căi de izbăviri,

Păşind măreţ peste hotarul

Nerăstignitei mele firi.



Statornic când Te văd pe Tine,

Cum nu ţii seama de greşeli,

Îmi umplu faţa de ruşine,

Când Tu în harul Tău mă speli.



O, pururi am nevoie, Doamne,

Să fiu albit în jertfa Ta,

Greșeala mea mai mult Te-ndeamnă,

A mă iubi, a mă ierta.



Rămâne veşnic adevărul,

Cuvântului ce-ai spus cândva,

"Nu trebuie decât piciorul,

Să-şi spele cel ce s-a scăldat".



Ce la-ndemână-ți este apa,

Te-apleci peste greşeala mea,

Să-mi iei cu simplitate talpa,

Spălând tot praful de pe ea.



Tu ştii că din al vieţii umblet,

La Tine-am să mă-ntorc murdar,

"Nu e nimic", îmi spui c-un zâmbet,

"Bine că vii la Mine iar".