Poezie Învaţă-ne să ne rugăm

Isus luceşte ca un soare

În cerul sfânt cu heruvimi,

Dar parcă mai frumos îmi pare,

Stând în grădină cu măslini.



Aici cuprins de-amărăciune ,

Cu sufletul mâhnit şi frânt,

Stătea Isus în rugăciune ,

Căzut cu faţa la pământ.



Aici purtând păcatul lumii,

De neputinţe copleşit,

Luptând cu arma rugăciunii,

Un iad întreg a biruit.



Aici e cheia biruinţei,

Puterea-ntregii Lui vieţi,

În stropii calzi ai suferinţei,

Sunt zorii sfintei dimineţi.



Grădină binecuvântată,

Loc sfânt al rugii, Gheţimani,

Tu ai rămas întunecată

În bezna sutelor de ani.



Tu stai în noapte părăsită,

Creştinii nu te mai iubesc,

Pe poarta de măslini umbrită,

Puţini sunt cei ce mai păşesc.



Azi rugăciunea e uitată,

Iar necredinţa face zid

Puterea ei nemăsurată,

În nepăsare o închid.



De vrei să mergi, iubite suflet,

La Golgota să te închini,

De vrei sa-I înţelegi iubirea,

Treci mai întâi pe sub măslini.



Cu Domnul tău în rugăciune

Măcar un ceas să stai pe zi,

Învaţă totul Lui a-I spune,

Învaţă a te umili.



Isuse, veşnică Lumină,

În seara-aceasta te chemăm.

Du-ne cu Tine în grădină,

Şi-nvaţă-ne să ne rugăm.